1000 de livrări într-o singură lună!

Îmi amintesc și acum cum în noiembrie 2010 dacă aveam 5 livrări într-o singură zi eram în culmea fericirii. Sau dacă din cele cinci zile lucrătoare ale săptămânii aveam livrări în toate cele cinci dintre ele, din nou, era un semn bun. Căci adesea aveam o livrare pe zi, două livrări pe zi, apoi două zile fără nicio comandă.

Îmi amintesc și acum cum exista o regulă de aur: ori de câte ori NU PUTEAM să răspund la telefonul de dispecerat (care era și telefonul meu personal), atunci el suna. Adesea telefonul suna cu livrări tocmai când eram pe bicicletă și mă luptam cu traficul bucureștean.

Asta era de mult. Se împlinesc patru ani de atunci.

Acum n-avem zi fără livrări. Măcar câteva zeci. N-avem lună fără câteva sute de livrări. Dar mai nou, se pare, de luna trecută, septembrie 2014, avem și luni cu peste o mie de livrări!

Pentru noi e o performanță. E un prag. E o mică sărbătoare.

Luna septembrie 2014 a fost luna în care am lucrat cel mai mult. Am făcut 1083 de livrări, am salvat puțin peste o tonă de potențial C02 ce ar fi fost emis de mașinile care ar fi făcut aceste drumuri în locul nostru și am pedalat aproximativ 6498 de kilometri.

În total, din iunie 2011 și până azi am făcut peste 15000 de livrări, am salvat peste 14 tone de potențial C02 și am pedalat peste 90 de mii de kilometri. Mult, puțin? Noi credem că-i loc de mai bine, căci Bucureștiul este încă sufocat de mașini. Dar, încet-încet, livrare cu livrare, vom pune umărul la “desufocarea” lui.

Dacă ne-ați folosit serviciile nu ezitați să ne dați o notă pe pagina de Facebook aici.

Mulțumim!


Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

Un Comentariu

  1. Felicitări și la mai mare! Sau … la mai mulți km. Dacă aveți nevoie de ajutor, pentru și mai mulți km., sau pentru colete mai grele ( max 40 kg. ) mă ofer. Am biclă ( de fapt, mai multe ), am remorcă ( de fapt, mai multe ), așa că dacă mai aveți un loc liber în „rastel”, treceți-mă pe listă. Vânt bun din spate!

Lasă un Comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

*